joi, 27 ianuarie 2011

Pana unde merge iubirea de animale

M-am enervat cand am primit azi un mail de la o tipa dintr-un ong pentru protectia animalelor.

Va rog luati atitudine impotriva manipularii televiziunilor, in principal Realitatea, Antena 3, Pro Tv care prezinta tendentios cazul unei hoate care in incercarea de a intra prin efractie intr-o incinta privata- curtea ADPSector5- Bucuresti- pentru a fura si a fost atacata de cainii de paza, din interior. (…) Situatia e banala: O hoata a incercat sa patrunda intr-o incinta sarind gardul pentru a fura! Care-i situatia speciala ca animalele de paza din interior au atacat-o?

Se refera la stirea despre femeia atacata de maidanezi (care nu era o hoata, totusi, ci angajata unei firme din Constanta care fusese trimisa cu treaba de sefii ei la ADP-ul respectiv), care a ajuns in stare foarte grava la spital, a fost operata de mai multe ori si nu se stie inca daca o sa supravietuiasca. Aceasta trista intamplare s-a petrecut intr-un sediu ADP din sector 5. Permiteti-mi sa ma indoiesc foarte tare ca o institutie publica avea pe post de paza o haita de caini maidanezi.

In al doilea rand, faptul ca un om a fost sfartecat de o haita de caini imi produce o oroare foarte mare. Ma intereseaza putin spre deloc daca omul era hot sau nu. M-am hotarat: nu ma intereseaza deloc. Si, daca m-as hotari sa pledez in favoarea pedepsei cu moartea, nu as sustine in niciun caz sa le fie aplicata hotilor de fier vechi si in niciun caz nu as vrea sa fie aplicata pedeapsa de o haita de caini. 

Asa ca nu-mi vine sa cred reactia tipei care a trimis mailul ala, intitulat “Luati Atitudine impotriva dezinformarii televiziuilor si ziarelor din tara noastra”. Este si o petitie pe Facebook cu acelasi nume, iar textul respectiv e semnat de Sorina Hanea. Nu mai spun nimic in plus.

Decat ca abia astept ca autoritatile sa miste ceva in tara si in orasul asta, pentru ca problema cainilor vagabonzi e una foarte mare si din ce in ce mai mare. Presupun ca sunt din ce in ce mai multi sustinatori ai eutanasierii maidanezilor, din cauza amplorii pe care a luat-o fenomenul asta si a gradului de disperare la care au ajuns oamenii.

Iar eu visez sa-mi cumpar bicicleta si sa ma plimb linistita prin Bucuresti, fara sa-mi fie teama c-or sa se ia zeci de caini dupa mine pe fiecare strada.

3 comentarii:

  1. Cat de idiot sa fii sa crezi si sa mai trimiti si la altii asa ceva??

    Da, problema maidanezilor trebuie rezolvata cumva si mi-e teama ca solutia o deranjeze asociatiile de protectie a animalelor.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am o caino-fobie extrema din cauza maidanezilor. cand vin in tara, aproape ca nu ies singura din casa. si asta nu pentru ca bietii catelusi au fost prea draguti cu mine!

    problema e ca nici o administratie nu prea vrea sa intre in razboi cu asociatiile astea stupide. costa bani si nervi si nimeni nu se baga. le lipsesc coaiele, ca sa vorbim elegant.

    eu zau daca nu as lua indivizii astia si i-as baga intr-o cusca cu maidanezi, sa vada ce fain e.

    RăspundețiȘtergere