Oboseala

Acum, obosita fiind dupa o alta zi de lucru, gasesc placere in tot felul de lucruri ciudate. Imi place cum suna cuvantul “problema”. Trebuie sa ma relaxez si eu un pic, totusi. Si o fac bucurandu-ma de sonoritatea unui cuvant.

Problema de azi este ca bebe pare ca nu mai vrea sa manance cu lingurita. Am citit pe net un pic de autodiversificare, finger foods, in fine. I-am pregatit pentru maine un piure de legume, pasate, pe care o sa-l amestece bona cu o lingurita de smantana, special pentru cele mai obraznice si mofturoase papile gustative din aceasta casa. Si, in plus, am facut un alt castronel de legume – morcov taiat felii mici, mazare, conopida buchetele mici, pastai verzi – fierte cu un pic de sare si ulei de masline pus la sfarsit, pe care printesa o sa le culeaga maine cu degetelele ei fine si o sa se hraneasca singura.

Are un an si doua saptamani, mi se pare ok ca vrea sa manance si singura, dar nu e deloc interesata sa apuce ea lingurita. In conditiile astea, o sa fie mai greu sa manance la fel de bine si mult si divers ca pana acum. O sa vedem ce-o sa fie. 

O alta problema e ca, de doua saptamani, am niste cearcane enorme. Era tare misto in concediu, la al doilea copil cred c-as sta doi ani acasa, dac-ar mai fi posibil. L-am rugat deja pe tati sa-si ia un al doilea serviciu, eventual si un al treilea, iar eu sa stau acasa cu copilul. Deocamdata nu vrea.

Poate nu mi-am fluturat suficient de frumos si seducator genele. 

Poate trebuia sa am genele rimelate. 

Sau poate nici nu s-a uitat la genele mele – distras fiind de cearcanele astea uriase.

In general, in seara asta am spus numai prostii, creierul nu prea mai vrea sa ma ajute. Din alea de tipul “mai e o ora si ceaiul e gata”, cand de fapt mai era un minut. Nu mai pot fi atenta si prezenta in mediul inconjurator, cand toti neuronii si-au tras plapumioara peste ei si suna isteric din clopotel sa se stinga lumina, ca sa faca nani.

Dar nici asta nu e o descriere exacta a starii mele. Sunt atat de zen acum, si de relaxata, nici nu stiti. Si asta e din cauza ca nu ma gandesc deloc la cum o sa ma descurc maine, cum o s-o duc pana vineri seara si daca o sa ma pot odihni in week-end. Pe aceasta cale tin s-o avertizez pe Joe: fa-ti introspectie cat inca esti in concediu! :))

Alina zicea ca intr-o luna o sa ma obisnuiesc cu noul ritm de viata. Sunt in a treia saptamana deja. Tic-tac, tic-tac…

P.S. Nu regret ca m-am intors la serviciu, sa nu intelegeti gresit. N-am pus emoticoane peste tot (eu, personal, sunt impotriva folosirii lor, in afara casutei de messenger si eventual la unele comentarii, insa imi mai scapa cate unul si pe blog), dar m-am distrat scriind textul asta, obosita fiind. Deci am mai si glumit pe ici, pe colo. Asa-mi place mie!