Quasi una fantasia

Poezia de care imi aduc aminte ori de cate ori ma gandesc cu nostalgie la adolescenta. Da, am fost si eu tanara candva...

Am descoperit-o in almanahul Laureatii Premiului Nobel pentru Literatura, 1983, pe cand eram la liceu si imi aduc aminte cam in fiecare an de ea, de atunci.
Cartea e la fel de veche ca si barbata-miu. El s-a pastrat mai bine decat cartea.

Eugenio Montale - Quasi una fantasia

Se face ziua, o presimt
dupa albeata de argint
frust de pe ziduri.
Tiveste lumina fulguranta ferestrele inchise
Se-ntoarce evenimentul soarelui
si vocile risipite,
obisnuitele zgomote nu le aduce.
ma gandesc la o zi de vraja
si la jocul prea egal al orelor
ma rascumpar. Se va revarsa forta
care ma umple, mag inconstient,
de atata vreme! Acum ma voi ivi,
voi coplesi casele inalte, strazile goale.

Voi avea in fata o tara de zapezi neatinse,
dar usoare ca vazute pe un covor,
va luneca din cerul fulguitor o  raza tarzie.
Intesate de o lumina invizibila, poduri si coline
imi vor rosti elogiul intoarcerilor hilare.
Vesel voi citi intunecatele
semne ale ramurilor pe alb,
ca pe un alfabet esential.
Intreg trecutul intr-un punct
In fata imi va apare.
Nu va tulbura nici un sunet
aceasta bucurie solitara.
Isi va lua zborul in vazduh
ori va cobori pe un gard
cocosul de martie.